Semnul lui Hristos la A Doua Venire, Calea de a recunoaște întoarcerea lui

Biblia are semnul prin care Îl putem recunoaște pe Isus când vine a doua oară.

Acum 2000 de ani, venirea lui Isus Hristos pe pământ a fost prezisă în Vechiul Testament. Urmând profețiile din Biblie, ucenicii prin intermediul Bibliei să-L identifice și să creadă cu tărie că Isus a fost Mesia.

Filip l-a găsit pe Natanael și i-a spus: „Noi am găsit pe Acela despre care au scris Moise, în Lege, şi prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.”

Ioan 1:45

De asemenea, Biblia are și semnul prin care Îl putem recunoaște pe Isus când vine a doua oară. Pentru că El a împlinit aceste profeții, Societatea Mondială Misionară Biserica lui Dumnezeu crede că Hristos Ahnsahnghong este Hristos la A Doua Venire.

Prima Venire a lui Isus

După ce Și-a îndeplinit scopul, stabilind Noul Legământ și urcând la cer, învățăturile lui Hristos au început treptat să fie schimbate – fiind influențate de cultura și tradițiile romane. În anul 321 d.Hr., Ziua Sabatului a fost mutată duminica. Apoi, în anul 325 d.Hr., Paștile biblic a fost complet desființat prin Conciliul de la Niceea, fapt ce a cufundat lumea în perioada Evului Mediu întunecat, în ceea ce privește creștinismul. Din acest motiv, Isus trebuie să se întoarcă pentru a restabili toate învățăturile pe care le-a transmis la prima Sa venire și pentru a restaura adevărul care duce la mântuire.

tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.

Evrei 9:28

Ucenicii au înțeles că Isus a profețit despre a doua venire a Lui, chiar în timp ce era încă pe pământ. Când ucenicii i-au cerut lui Isus un semn care să arate întoarcerea Lui, El le-a spus să învețe pilda smochinului.

De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.

Matei 24:32-33

Hristos a spus că atunci când smochinul înflorește, A doua Venire este chiar la ușă. Pentru că acesta este semnul prin care poporul lui Dumnezeu îl poate recunoaște pe Hristos, este important să înțelegem pilda smochinului și adevăratul său înțeles.

Pilda smochinului

El a spus şi pilda acesta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului: ‘Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?”

Luca 13:6-7

Omul din pilda smochinului se referă la Isus. Din punct de vedere biblic, smochinul simbolizează Israelul. Isus a predicat Evanghelia israeliților timp de trei ani, căutând rodul Evangheliei – pocăința (Matei 3:8). Alte versete biblice confirmă faptul că smochinul din vie reprezintă poporul lui Israel.

„Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Cum deosebeşti tu aceste smochine bune, aşa voi deosebi Eu, ca să le dau îndurare, pe prinşii de război ai lui Iuda, pe care i-am trimis din locul acesta în ţara haldeenilor.

Ieremia 24:5

Dumnezeu privește exilații din Iuda ca smochine bune, ceea ce ne permite să înțelegem că în Biblie smochinul reprezintă națiunea lui Israel.

În Luca 13:7, Isus le-a spus ucenicilor Săi să taie un smochin care nu dădea niciun rod. Deoarece Israel a respins Evanghelia pe care Isus a predicat-o timp de trei ani, a fost doborât.

Aceasta a fost o profeție despre căderea Israelului. După cum a profețit Hristos, Israelul a fost complet distrus de romani în anul 70 d.Hr. După prăbușirea Israelului, israeliții au fost împrăștiați în întreaga lume, fără o țară a lor. Astfel Israelul, smochinul, a rămas mort și sterp.

Cu toate acestea, smochinul din profeția lui Isus nu a rămas fără viață pentru totdeauna. Isus Hristos ne-a lăsat învățătura că la momentul când mlădițele copacului devin fragede și frunzele sale ies, revenind la viață, atunci Hristos la a doua Sa venire este „chiar la ușă” Într-un eveniment remarcabil, după 1900 de ani, Israelul și-a recăpătat în cele din urmă suveranitatea. Deși părea un lucru imposibil, s-a întâmplat în împlinirea cuvintelor lui Isus. În 1948, frunzele smochinului profetic au ieșit, iar națiunea lui Israel și-a proclamat independența – un semn pentru întreaga lume că Isus a venit a doua oară.

La momentul întoarcerii lui Hristos, Biblia spune că El va fi chiar la ușă.

“Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el, cu Mine. ”

Apocalipsa 3:20

La A Doua Venire, Isus va sta la ușă și ne va cere să mâncăm împreună cu El – adică El va propovădui din nou Paștile Noului Legământ, cerându-ne să mâncăm trupul Său și să bem sângele Său pentru viața veșnică (Ioan 6:53).

Hristos Ahnsahnghong a fost botezat în 1948 – în același an, smochinul, Israel, a revenit la viață. Conform profeției biblice, Hristos Ahnsahnghong a început să predice Evanghelia Noului Legământ și să restaureze adevărul Paștilui. Aceasta înseamnă că Hristos Ahnsahnghong este Isus la A Doua Venire, care a restaurat adevărul ce pierdut din anul 325 d.Hr. Așa cum ucenicii cu 2000 de ani în urmă au putut recunoaște pe Dumnezeu în trup prin Biblie, membrii Societății Mondiale Misionare Biserica lui Dumnezeu îL recunosc pe Hristos Ahnsahnghong drept Dumnezeu care a venit a doua oară ca om, pentru a ne aduce mântuirea. Prin studiile biblice ca aceasta și nu numai, sperăm să veniți să aflați mai multe despre Hristos Ahnsahnghong și despre profețiile pe care El le-a împlinit ca A Doua Venire a lui Isus.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *